I'm back!




Pentru că s-au adunat mai multe evenimente în programul meu din ultima perioadă, am cam “abandonat” blogul şi nici măcar nu am mai intrat pe el deoarece într-un fel mă deranjează să văd că ultima oară când am postat a fost acum ceva timp...
Astăzi am hotărât că vreau să scriu cateva randuri şi să fiu prezentă iar, aici.

Ieri am avut o stare generală proastă, accentuată în special spre seară pentru că mi-am dat seama că unele lucruri care nu mă afectau, au ajuns surprinzator, să îmi creeze o stare de tristeţe. M-am lovit de amiciţia pe muchie de cuţit, cu accent pe lama acestuia. În primul rând pentru că eu nu am pretins niciodată nimic de la cineva, am luat situaţiile aşa cum erau şi m-am bucurat când a fost sa fie bine. Apoi pentru că nu am promis nimic fără să cântăresc bine ce ofer, iar în cele din urmă pentru că deşi aş fi vrut, acum nu se mai poate. Nu vreau să tai, nu vreau să flutur cuţitul peste căpătâiul nimănui, doar să-l pun deocamdată în cui.

În rest sunt bine. Sănătoasă dar puţin obosită, uneori tristă dar spre norocul meu, are cine să mă facă să zâmbesc :)!

Sunt convinsă ca nu aţi înteles mai nimic, dar poate cineva totuşi descifrează.

Comentarii

Anonim a spus…
Sunt un Anonim, mi-am aruncat un ochi indiscret prin blogul tau, recunosc ca nu am reusit sa descopar decat abia inceputul,m-am oprit la prietenia pe muchie de cutit,nimeni nu a postat nici un comentariu ,voi fi primul, in sfarsit ceva ce nu a mai facut nimeni,acum trebuie sa transpun reflexia gandurilor aici incercand sa-mi imaginez ca de fapt eu sunt tu,incerc sa retraiesc starea din momentul cand tu ai scris,amestec un sentiment de neputinta si putina dezolare,prietenia mea pe muchie de cutit s-ar reflecta doar asupra ei sau lui , ea sau el care asteapta un fel de recompensa in schimbul prieteniei oferite,ajung in extrema si ma gandesc la prietenia transformta fix in obligatie...ufff...nici tu nu vei mai intelege nimic dar vei stii la ce m-am gandit...

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către bărbatul visurilor mele

Fluturași colorați

Tu îți plimbi copilul într-un sistem de purtare sănătos?