Anyry's Blog

Am construit un castel din nisip dar a venit furtuna şi l-a risipit. Acesta avea două turnuri - unul pentru mine şi unul pentru el. Un hol imens ne despărţea dar am văzut partea bună a lucrurilor: măcar era drept şi ajungeam destul de repede să ne îmbrăţişam, dacă vroiam… Dintr-o dată, sub nebunia vremii, turnul lui a luat-o la vale - în prima zi un pic - a doua zi, de tot! Apoi vântul s-a calmat… totul a încremenit preţ de încă două zile, timp în care coiful castelului meu, sătul de atâta singurătate a început să se destrame şi să tragă dupa el întreaga construcţie… Astăzi, nu a mai rămas decât holul aproape distrus şi bântuit de vânt, pe care nu mai are cine să se plimbe pentru că proprietarii nu mai există. Un sentiment de tristeţe mă încearcă pentru că am fost indiferenţi şi am lasat toanele vremii să ne spulbere construcţia atât de frumoasă. Dar aşa cum pasărea Pheonix renaşte din propria cenusă, tot aşa, din acelaşi nisip, am putea clădi un nou palat, cu ace

Ma simt ca intr-o lume in care nu cunosc limba Si tu esti cheia cu care pot comunica, singurul care ma intelege. Cutreier strazi acoperite de umbre ce ma urmaresc; Strig dupa ajutor dar nimeni nu ma poate intelege. Simt cum inima sfasiata imi iese din corp de durere, Simt cum inima o ia razna, Te caut disperata cu privirea. Alerg printre oameni Indiferenti la durerea mea imi vad inima iesita din trup, Dar nu fac nimic pentru ca nu pot intelege ceea ce simt eu. Alerg, te caut, alerg dar degeaba... Simt cum sangele din corp se scurge si viata o data cu el. Autor: D.D.G. Este o poezie foarte impresionantă şi cu drag mai aştept si alte creaţii ale aceleaşi autoare. Anyry