Postări

Se afișează postări din mai 4, 2009

Twilight and the rest

Imagine
Nu ştiu dacă aţi văzut filmul Twiligt dar vă recomand să-l vizionaţi dacă aveţi ocazia pentru că este fas-ci-nant! Prima dată l-am văzut acasă, a doua oară la cinematograf . Aşa a început totul. În seara aceasta ar fi cu aproximaţie a treizecea oară când o să-l vizionez în timp ce mă zbat între plăcerea de al urmari până la capăt şi somnul pe care îl aştept cu interes odihnitor. Săptămâna trecută, curioasă de continuarea povestei, am achiziţionat cărţile ce ar fi trebuit să mă lămurească de finalul fericit pe care îl tot aşteptam. Volumele Luna Nouă ( l-am citit pe nerăsuflate preţ de şapte ore până l-am dat gata) şi Eclipsa ( în doua zile l-am teminat şi pe acesta), nu m-au convins că trebuie să mă liniştesc, prin urmare aştept cu deosebit interes şi următoarele două cărţi ce au fost publicate dar care nu au ajuns încă şi pe la noi ... Este foarte interesant de urmărit de mai multe ori Amurgul pentru că de fiecare dată percepi altfel întâmplările şi personajele. Prima dată când l-am v