luni, 21 iulie 2008

Ceva nou, ceva vechi, ceva de imprumut





























Hei, nu sariti, nu dati cu parul! NU ma gandeam la maritis (nu vreau sa-mi complic viata de pe acum)! O sa va dati seama la ce ma refer daca continuati sa cititi.

Pentru ca am terminat facultatea si programul mi-a permis, am hotarat sa ma duc pentru cateva zile la munte, orasul in care s-au mutat rude de-ale mele, anul trecut. Pentru ca pozele explica cel mai bine, eu doar o sa urmez cat de cat asezarea lor si o sa va povestesc putin.

Am ajuns vineri pe la ora unsprezece. Destul de obosita, ma gandeam ca o sa dorm pana seara dar agitatia din jurul meu nu m-a lasat sa-mi tihneasca nici macar cinci minute. Prinsa de povestiri si captata de impresionantul peisaj, nici nu am realizat cum s-au dus orele. Am fost tentata in prima faza sa fac fotografii ( cu imprejurimile, locuinta, animalele lor etc), apoi m-am delectat cu o ciorbita , foarte gustoasa! Am primit vizita unor copile din vecini, fete intre 14-17 ani, care intr-un final m-au convins sa ies in urmatoarea seara, cum spun ele – la banca.

Cu forte proaspete, sambata am explorat gradina, am incercat niste alune si nuci, m-am jucat cu cei trei caini (unul al rudelor, doi adoptati de voie de nevoie) si cu cele doua pisici din curte, m-am intins pe sezlong cu speranta ca ma va rumeni putin soarele, am facut o prajitura, l-am ajutat pe unchiul sa urce ceva in pod, m-am catarat pe acoperis ca sa mananc cele mai aromate corcoduse din zona, am dormit vreo doua ore, iar seara am dat curs invitatiei primite de vineri.

Ceva nou – “la banca” au venit o multime de fete si vreo trei-patru baieti, toti cu telefoanele in palme, la vedere, care in prima instanta, au inceput sa certeteze “fata de la Bucuresti”. O draguta mai indrazneata mi-a luat unghiile la control, m-a intrebat daca inelele-mi sunt de aur, de la ce firma imi cumpar cel mai des haine, iar la sfarsit, cand mi-a vazut telefoanele, a ramas dezazamagita. Cum?! Sa am din trei telefoane, doar unul slide si tocmai ala sa fie Motorola?! Ce dezamagire! Pai da, am inteles intr-un final ca samsungul este fitza locului. Dar stati! Nu orice fel de samsung (ca am si eu unul, model mai vechi – adevarat) ci din acelea ori cu clapa, ori cu sina, dar neaparat cu o camera de cel putin doi megpixeli! Mda, asta ceva nou fata de anul trecut cand am mai fost pe acolo.

Ceva vechi – toti aveau picioarele murdare de praf, pamant sau purtau sosete cu papuci. Timpul a trecut plin cu jocuri vechi (pititea, fazan etc), iar baietii chinuiau ca de obicei fetele si copiii neajutorati. Am primit chiar si oferta de a testa “sarutul de munte” de la un localnic, dar am refuzat ferm si m-am indepartat usor sa nu infurii fiara din el. Din pacate nimic nou….

Ceva de imprumutat – ghinionul o facut sa incurc incarcatorul de motorola (tocmai cel de de motorola!) cu cel de nokia, prin urmare atunci cand m-am trezit ca numai am decat o liniuta, am intrebat in stanga si-n dreapta daca nu are cineva sa-mi imprumute unul. Dupa discutiile precedente despre telefoane, mi-am dat seama ca nu am nici o sansa, insa mi-am incercat norocul. Fara rezultat, desigur. Samsunginistii s-au uitat iarasi ciudat la mine si singurul care a zis ca ma poate ajuta (un baiat de vreo cinsprezece ani) a constatat ca nu se potrivesc mufele. Ce sa-i faci, daca telefonul meu este mai performant si are incarcare pe usb, e vina mea de data asta?!! He-he, DA! :P

Distractia cu iesitul s-a prelungit si duminica seara, iar ca element de noutate, bataia dintre fete si baieti s-a desfasurat cu urzici. Noroc ca nu a trebuit decat sa privesc!

Duminica am hotarat impreuna cu rudele mele sa facem o excursie pana la cota doua mii. Din nefericire, nu am ajuns decat la o mie, dar a fost destul de bine si asa. Narcisista din mine a facut (si-a facut) poze, aproape cu fiecare ocazie. Am oprit la marginea padurii si am cules conuri de brad, iasca, pietre din parau si … niste ferigi pentru mama sa-i duc in Bucuresti. Am vizitat si o biserica, ne-am rugat si am aprins lumanari.
La intoarcere am luat-o pe niste dealuri, unde am oprit sa filmam putin si sa culegem sunatoare. Vremea a fost de partea noastra asa ca am mai zabovit. Cand am ajuns acasa am facut un gratar, la desert am mancat pepene rosu, iar ca extra-bonus, am mai dormit cateva ore.

Astazi, 21 iulie m-am intors acasa, in Bucuresti, impreuna cu motanul meu care a fost confundat de vreo doua persoane - in timp ce asteptam masina – cu un iepure.

Acum, asezata la birou, cu tastatura sub palme, scriu ca vreau si ca sper, la zile si mai bune! Cu putin nou, putin vechi si… de ce nu – cu obiceiuri si lucruri imprumutate! Toate cu farmecul lor!























In drum spre Bucuresti, am vazut o mireasa in mijlocul strazii (se spune ca cine vede una are noroc in ziua respectiva). Titlul, ea mi l-a inspirat :)

Plictisit? Joaca Zuma!