Umbra


Secretele doar ea le ştie
Şi le poartă răbdătoare,
Aşteptând, mută, să vadă
Cum din nori, soarele apare

Iar atunci, reflexia ei,
Imprimată in pământ,
Se tot miră şi se-ntreabă
De ce stă sub jurământ.

Ea ar vrea să spună tot,
Şi să scape de poveri,
Să elibereze trupul
De imensele dureri.

Dar n-are glas, n-are putere
Să câştige bătălia,
Şi dispare-n ceasul nopţii
Blestemându-şi nemurirea.







Eu, inspirată de această poză.

Comentarii

Anonim a spus…
Faina si poezia aceasta, dar cam trista... Sper ca nu esti trista!
Ultima strofa este geniala! La cat mai multe! Bravo!

Bubulina
Anyry a spus…
Bubulina,
Mulţumesc pentru apreciere!
NU sunt tristă şi nu imi dau seama de ce toată lumea imi spune că aş fi.
O sa incerc sa mai compun, dar nu pot la comandă . Oricum, mă bucur că cineva intră, citeşte si comentează. Asta nu face decât să mă încurajeze :P

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către bărbatul visurilor mele

Fluturași colorați

Tu îți plimbi copilul într-un sistem de purtare sănătos?