Postări

Tu îți plimbi copilul într-un sistem de purtare sănătos?

Imagine
             Trebuie să recunosc că devenind mămică lumea mea s-a dat peste cap, am luat-o de la zero la capitolul de parenting, pentru ca nicio școală nu te pregătește mai bine ca școala vieții, nu-i așa? Oricât de mult citești înainte, ești atent la sfaturile celor deja trecuți prin asta, te duci la seminarii și încerci să te liniștești psihic că ești pregătit, ei bine, nu ești! Când ajungi acasă cu mogâldeața în brațe, aproape nimic din ceea ce credeai că ai învățat parcă nu se aplică/pliază la voi, dar instinctul te ajuta până la urmă sa te descurci.   Normal, ca orice părinte vrei întotdeuna ce este mai bun, mai sănătos și mai frumos pentru copilul tau, dar oare cât de repede chiar reușești să obții aceste lucruri?             Pe când prima fetită avea cam vreo lună așa, am început să intru pe câteva grupuri de facebook, grupuri dedicate părinților, unele mai serioase, altele mai de umplutură, cred că știți și voi care este diferența dacă sunteți deja membrii activi în aces

Lansarea colecției Pandora Shine

Imagine
     Pentru că sunt fan Pandora, am bijuterii de la ei și de asemenea cont pe site , ocazie cu care am aflat de noua lansare, m-am dus să vad în premieră noile și minunatele giuvaieruri.    Noua colecție Pandora Shine povestește despre dragostea inspirată de albine, despre mierea strălucitoare de culoarea aurului, ce aduce o eleganță desăvârșită prin bujuterii-capodoperă, gata sa fie purtate chiar și de cele mai pretențioase colecționare.     Minunatele talismane, inele, brățări și cercei din argint 925, placate cu aur de 18k, iau forma stupului, a picăturii de miere a inimilor și bilelor atent lucrate și manual finisate, ca nu în ultimul rând să regăsim și figura protagonistei-vedetă, albina.        Pline de stralucire și simbolizând multă iubire, aceste piese reprezintă cadouri autentice pentru momente cu adevarat deosebite!     Doar în această colecție, sunt și câteva charm-uri în ediție limitată așa că este bine să mergeți și să le admirați personal, pentru a le

Fluturași colorați

Imagine
Subiect ales pentru a face o persoană să zâmbească :) Acum să stabilim cum stă treaba cu aceste minunate făpturi. Ele pot fi reale sau imaginare. Reale când le vezi în natură, plutind prin aer cu eleganță, sau atunci când ai senzația că te bucuri de prezența lor, în stomac. In ambele cazuri, nu simți decât bucurie pentru că gingășia lor este irezistibilă! Haide-ți să prețuim nemurirea lor de o zi și să zâmbim de câte ori avem ocazia să îi întâlnim!

Poetul Adrian Păunescu...

Imagine
Revin pe blog pentru că nu pot rămâne indiferentă la tragica moarte a poetului și fostului meu profesor din facultate, domnul Adrian Păunescu. Trece timpul mult prea repede și se duc oameni importanți, oameni de o valoare nemăsurabilă care nu sunt cu adevărat apreciați decât după ce ne părăsesc. Degeaba dar, pentru că atunci sunt foarte puține șansele să afle câtă lume le-a apreciat cu adevărat talentul și truda pentru anumite minuni înfăptuite, atâtea vieți schimbate... Și in cazul de față este cât se poate de adevărat că se întâmplă la fel și este extrem de trist. Nu zic că nu a avut parte de public și aprecieri pentru că ”Cenaclul Flacăra” este doavada vie că mii de oameni s-au bucurat și se mai bucură de creația dânsului, poeziile scrise au avut și vor avea mereu publicul lor, dar parcă abia acum succesul încununat iese la suprafață și se așează în primul rând, pe un piedestal. Dacă există o șansă, cât de mică, să vadă ce se petrece în acest moment, câtă lume il plânge și îl reget

Zbangggggg!!!! Ouch....

Imagine
--> Ce te faci cand ți s-a pregătit o lovitură la care nu te așteptai, care te-a izbit fix în creștet și te-a lăsat într-o stare de ameteală din care nu poti sa ieși? Poate încerci să găsești soluții, să te reinventezi ca să fie totul cum era pe vremuri. Dar înainte de toate acestea ar trebui să te intrebi daca oare mai merită! Eu m-am gândit bine ceva timp. NU MERITĂ! :) Nu ii poți lua cuiva dreptul să se bucure de viață! PS: A nu se interpreta greșit...mi-e foarte bine, sunt foarte fericită alături de cine mă iubește :)!

Ghinionista de hipermarket!

Imagine
Nu ştiu voi ce “noroc” aveţi, dar eu sigur am unul care mă urmăreşte în fiecare magazin! După ce colinzi hipermarketul şi ai grijă să tai toate produsele de pe lista făcută cu mare atenție de acasă, te aşezi şi tu ca omul la rând cu căruciorul, cu coşul sau cu braţele încărcate şi aştepţi, aştepţi....şi tot aştepţi! Dar ce se întâmplă oameni buni, aţi cumpărat aşa de multe produse...? Eu când am ales coada parcă observasem că nu aveţi aşa de multe cumpărături de pus pe bandă! Dar stai că se aude ceva din faţă! Aaaaa... mă scuzaţi, nu este vina voastră dragi colegi de suferinţă! IARĂŞI d’şoara de la casă are o problemă (ca de fiecare dată în cazul meu de ghinionistă de hipermarket ce sunt)! Ce-o mai fi şi de data acesta?,...mă întreb curioasă şi bineînţeles puţin iritată! Îmi spun că mă urmăreşte blestemul plictiselii de uitat prin celelalte coşuri şi ciulesc urechea să aflu noul sau vechiul motiv pentru care trebuie să aştept. Nu este vorba de rola de la casa de marcat, nu este

1 Mai (bine)

Imagine
Se duse şi 1 Mai, o zi în care fiecare a petrecut după pofta inimii (şi a stomacului), unii pe la pădure la un grătar, alţii pe la rude, iar alţii la mare, la munte sau peste graniţă. Eu am fost pe la vecinii noştri bulgari unde „scorurile” sunt mai bune decât pe la noi şi serviciile peste aşteptările închipuite. Pe litoralul românesc dai mai mulţi bani de la început şi mai dai şi pe urmă alţii şi tot aşa pentru că – de , prânzul şi cina poate nu ţi-o permiţi de la achitarea cazării şi zici că o terasă cu împinge tava te mulţumeşte,  pe când la vecinii situaţi la o aruncătură de băţ de Vama Veche te duci cu totul asigurat de la agenţia de turism la un tarif decent şi nu mai trebuie să arunci banii pe altceva decât  pe suveniruri şi distracţii (opţional şi acestea). Pot spune că drumul prin Giurgiu a fost şi o excursie prin ţara bulgarilor unde am putut să observăm că aceştia deşi au cele mai vechi şi mai rablagite maşini, iar casele sunt destul de modeste, totuşi stau bine la capitolu